FC Viitorul a pierdut, luni, scor 0-1, meciul disputat în deplasare la Timișoara, cu ACS Poli, iar managerul tehnic al constănțenilor a declarat, la final, că unii dintre jucătorii săi au lăsat de dorit.
Este prima înfrângere suferită de constănțeni în ultimele cinci partide din campionat.
„Când pierzi, anumite lucruri nu le-ai făcut bine. Nu am fost la nivelul nostru în anumite aspecte. Și colective, și individuale. I-am avertizat înainte de meci că vom întâlni o echipă periculoasă, care își dorește victoria, care are un contraatac foarte bun. Le-am zis totul, dar, din păcate, unii au lăsat de dorit. Se pare că așa este, când îți merge bine, vine una la care nu te aștepți. Asta este”, a spus Hagi la Dolce Sport.
În urma acestui rezultat, ACS Politehnica Timișoara rămâne pe ultimul loc al clasamentului, cu -3 puncte, în timp ce FC Viitorul este pe locul al treilea în clasament, cu 20 de puncte strânse în 12 etape.
„Noi suntem o echipă tânără, cu posibilitățile ei și încercăm să facem totul cât mai bine. Este greu să ne luați și să ne puneți acolo sus. Suntem sus pentru că am jucat o perioadă bine. Putem să batem pe oricine, putem să pierdem. Nu există adversar slab. Câștigă echipa care, din punct de vedere colectiv, joacă foarte bine, este mai bună decât cealaltă.
Sunt supărat pentru că am pierdut. Voi analiza lucrurile și atât. Restul… Sunt multe meciuri în continuare și va fi o luptă grea”, a spus managerul Viitorului pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER